STEAUA ÎN GRUPELE LIGII CAMPIONILOR. Bourceanu: Returul cu Legia a fost mai ușor decât credeam

STEAUA ÎN GRUPELE LIGII CAMPIONILOR. Bourceanu: Returul cu Legia a fost mai ușor decât credeam
Publicat: 28/08/2013, 00:35
Actualizat: 29/09/2018, 22:33

Căpitanul Stelei, Alexandru Bourceanu, a declarat, marți, la Varșovia, după rezultatul înregistrat cu Legia, scor 2-2, că această manșă secundă i s-a părut mai ușoară decât se aștepta, pentru că formația sa a reușit să marcheze repede două goluri.

„Cred că returul a fost ceva mai ușor decât credeam, pentru că am marcat repede. Am marcat chiar foarte repede și cred că instinctiv am făcut pasul înapoi. Ar fi trebuit să împingem în continuare jocul, dar n-am reușit, am simțit puțin cam repede calificarea și jocul nostru cred că a suferit un pic. Nu are nicio importanță ce adversarin vom întâlni (n.r. – în grupe), obiectivul a fost atins, acum am încununat un an plin de succese. Sunt convins că vom întâlni echipe puternice, dar sper să facem jocuri bune, spectaculoase, să ne calificăm în primăvară, măcar în Europa League. Atmosfera a fost impresionantă, dar nu s-a auzit chiar atât de tare ca suporterii noștri. Presiunea pe care a pus-o echipa adversă am simițit-o mai tare decât publicul lor”, a declarat Bourceanu, la DigiSport.

Echipa Steaua București a terminat la egalitate, marți, în deplasare, scor 2-2 (2-1), partida cu Legia Varșovia, din manșa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor și s-a calificat în grupele competiției grație golurilor mai multe marcate în Polonia (scor general 3-3). În meciul tur, disputat în urmă cu o săptămână pe Arena Națională din București, Steaua și Legia au terminat tot la egalitate, scor 1-1.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au murit bogații lumii pe iahtul nauragiat în apele Siciliei
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Pauza de 5 secunde ar putea ajuta cuplurile să treacă peste certuri